The Great Bubble Barrier în cooperare cu KAESER KOMPRESSOREN.
The Great Bubble Barrier

Folosirea bulelor de aer pentru a preveni poluarea cu plastic

Aer comprimat pentru mări curate

Compania inovatoare de tip start-up The Great Bubble Barrier® a dezvoltat o barieră care constă numai din bule de aer în apă. Acest perete despărțitor este destinat să țină deșeurile de plastic departe de marea deschisă și, în același timp, să le împingă la suprafață.

Deșeurile de plastic aduse de ape în canalul stațiunii litorale olandeze Katwijk pot fi văzute deja de la distanță. O cantitate imensă de pungi de plastic, sticle de plastic și folii în culori strălucitoare se adună în sistemul de colectare al The Great Bubble Barrier. Aceste produse care oferă o imagine colorată la prima vedere reprezintă, de fapt, o problemă uriașă. Deșeurile nu numai că poluează râul, ci distrug habitatele importante ale florei și faunei.

În fiecare an, 1,8 milioane de tone de plastic ajung prin râuri în oceanele noastre. Odată pierdut în mare, plasticul este aproape imposibil de recuperat deoarece se descompune în particule foarte mici. Prin urmare, misiunea noastră este de a opri plasticul mai aproape de sursă și fără a afecta viața marină sau circulația navelor.
Philip Ehrhorn, cofondator și director tehnic la The Great Bubble Barrier
Cum funcționează sistemul?

Desigur pentru ca o astfel de misiune să reușească, este necesară o tehnologie sofisticată. Persoanele ingenioase din cadrul companiei olandeze au avut o idee genială pentru asta: De ce să nu colecteze deșeurile pur și simplu cu aer comprimat? Iată cum funcționează acest sistem simplu și inovator: Aerul comprimat este pompat printr-un tub flexibil perforat în partea de jos a căii navigabile și astfel creează o perdea de bule – așa-numita barieră de bule (Bubble Barrier). Bariera de bule produce un flux ascendent care direcționează plasticul către suprafață. Prin plasarea peretelui despărțitor pe diagonală pe râu, curentul natural de apă împinge deșeurile de plastic în lateral, într-un sistem de colectare. Plasticul colectat este eliminat și procesat.

Cum funcționează perdeaua de bule creată de The Great Bubble Barrier.

„Fondatorii Marieke Eveleens, Saskia Studer și Francis Zoet sunt prieteni și marinari de-o viață” povestește Philip Ehrhorn când începe să spună povestea companiei The Great Bubble Barrier. „Pe parcursul călătoriilor lor pe mare, au întâlnit în mod repetat plastic în apele mării. De aceea în 2015, la un pahar de bere, s-au gândit cum pot lupta activ împotriva poluării cu plastic.” Acest gând a devenit rapid o idee. Inspirat de bulele din berea lor, primul prototip a fost testat nu peste mult timp. În paralel, cel de-al patrulea membru fondator, Philip Ehrhorn, și-a dezvoltat propria barieră cu bule în Germania. Combinând cele mai bune aspecte din cele două sisteme, The Great Bubble Barrier a fost lansat oficial în 2017.

Durabil și eficient non-stop

„După cinci ani de cercetare și dezvoltare și după trei proiecte pilot, am reușit să dezvoltăm cel mai eficient sistem de barieră cu bule din punct de vedere energetic, capabil să capteze cu succes deșeurile de plastic”, explică Philip Ehrhorn. „Avantajele unice sunt că sistemul acoperă întreaga lățime și adâncime a râului, funcționează non-stop și nu interferează cu migrarea peștilor sau circulația navelor.” Aceste aspecte pozitive au convins KAESER să devină parte a acestui proiect unic. În plus față de aplicabilitatea tehnologiei, mai presus de toate a impresionat misiunea de protecție a mediului. „Obiectivele The Great Bubble Barrier se regăsesc integral în valorile noastre corporative”, explică Tizian Dekorsy, manager de produs pentru compresoare cu șurub la KAESER.
„Sustenabilitatea și eficiența energetică sunt aspecte cheie în dezvoltarea produselor noastre. De aceea, suntem foarte încântați să colaborăm cu The Great Bubble Barrier.”

Philip Ehrhorn, cofondator al The Great Bubble Barrier.
Aer comprimat tratat pentru protecția apelor

În Katwijk, un compresor cu șurub eficient din punct de vedere energetic asigură aer comprimat în mod fiabil, 24 de ore pe zi. Instalat într-un container pentru a fi protejat împotriva vântului și intemperiilor, echipamentul de anduranță robust furnizează întotdeauna exact cantitatea de aer comprimat necesară pentru producerea bulelor, datorită sistemului de reglare a turației SIGMA FREQUENCY CONTROL (SFC). Un alt aspect pozitiv este fiabilitatea ridicată a compresorului cu șurub. Acest lucru asigură disponibilitatea maximă a alimentării cu aer comprimat pentru a opera bariera de bule fără întreruperi și pentru a proteja apele.

Tratarea optimă a aerului comprimat a jucat, de asemenea, un rol major în planificarea sistemului. Componentele de tratare selectate și dimensionate corect asigură eliminarea fiabilă a murdăriei din aerul ambiant. Pentru a menține aerul comprimat și, astfel, râul curat.
Tizian Dekorsy, manager de produs pentru compresoare cu șurub la KAESER KOMPRESSOREN
Perdeaua de bule dezvoltată de The Great Bubble Barrier în Katwijk/Olanda.

„De la bun început, am simțit că KAESER investește în proiectele noastre cu barieră de bule și se angajează să ofere cele mai bune produse și servicii posibile", subliniază Philip Ehrhorn. „Inginerii noștri lucrează în mod continuu cu echipa KAESER și apreciază sprijinul și disponibilitatea acesteia. Deoarece fiecare locație este unică, avem nevoie de parteneri dedicați și flexibili, motiv pentru care parteneriatul nostru cu KAESER funcționează excelent.” 

Proiectul din Katwijk arată încă o dată că ideile inovatoare combinate cu ani de experiență în ingineria mecanică pot produce rezultate excelente. În continuare, The Great Bubble Barrier și-a propus să își îndrepte atenția către fluviile poluate din Europa și Asia. De aici, o mare parte din deșeurile de plastic colorate ajung în oceanele lumii. KAESER va oferi sprijinul necesar și în acest caz. „Între KAESER și The Great Bubble Barrier există un adevărat spirit de parteneriat și cooperare, care s-a făcut remarcat în multe proiecte. KAESER și-a demonstrat sprijinul și angajamentul față de misiunea noastră de la bun început și se străduiește întotdeauna să facă din fiecare proiect de barieră cu bule un succes”, concluzionează Philip Ehrhorn.